La aproape doi ani de când am publicat un articol având în prim plan starea drumului naţional 17B VEZI AICI, situaţia acestuia rămâne în continuare aceiaşi! Vă poate confirma înregistrarea apărută ieri la radio Orion Vatra Dornei. ASCULTĂ AICI

Valea Bistriţei, cu un traseu semnificativ, s-a impus semnificativ şi în Munţii Bistriţei, contribuind la modelarea acestora. Începând de la ieşirea din Depresiunea Dornelor şi până la intrarea în Cracău-Bistriţa, râul şi-a săpat o vale adâncă, despre care se susţine, că îşi menţine actualul curs din Sarmaţian, pe acest traseu tăind formaţiuni mai dure(Cheile Zugreni cu versante abrupte) cât şi mai friabile(Broşteni->Borca->aval). Zona de lărgire de la Broşteni şi până la Poiana Teiului este marcată de prezenţa a numeroase aşezări. În privinţa circulaţiei de pe Valea Bistriţei, trebuie amintit că "drumul plutelor" a fost înlocuit cu unul rutier, iar la coada lacului a fost construit viaductul Poiana Largului, ce face legătura dinspre Vatra Dornei spre Târgu Neamţ şi Piatra Neamţ. Valea Bistriţei, ca urmare a amenajărilor hidroelectrice, a devenit o importantă zonă turistică, atât prin potenţialul propriu ca şi a posibilităţilor de pătrundere în zonele montane din vecinătate.
Primele controale mai amănunţite făcute pe Valea Bistriţei, de către cei din cadrul instituţiei APIA Neamţ
Ele s-au desfăşurat în cursul săptămânii, verificând dacă cererile de subvenţionare pentru bovine sunt conforme cu realitatea.
În urma acestora, probabil au fost scoase la iveală numeroase nelegiuiri!
Negăsind o bază de date pentru anul curent, vă prezint totuşi situaţia cererilor de pe Valea Bistriţei (cu referire strictă la comunele Borca, Fărcaşa şi Poiana Teiului) la nivelul anului 2009.
Fig. nr. 1. Ponderea bovinelor înregistrate pentru subvenţionare
Fig. nr. 2. Numărul de bovine pe satele componente ale fiecărei comune
Fig. nr. 3. Ponderea bovinelor de pe Valea Bistriţei din totalul celorlalte comune din judeţul Neamţ
sursa datelor: www.apia.org.ro