Protectia mediului

Valea Bistriţei, cu un traseu semnificativ, s-a impus semnificativ şi în Munţii Bistriţei, contribuind la modelarea acestora. Începând de la ieşirea din Depresiunea Dornelor şi până la intrarea în Cracău-Bistriţa, râul şi-a săpat o vale adâncă, despre care se susţine, că îşi menţine actualul curs din Sarmaţian, pe acest traseu tăind formaţiuni mai dure(Cheile Zugreni cu versante abrupte) cât şi mai friabile(Broşteni->Borca->aval). Zona de lărgire de la Broşteni şi până la Poiana Teiului este marcată de prezenţa a numeroase aşezări. În privinţa circulaţiei de pe Valea Bistriţei, trebuie amintit că "drumul plutelor" a fost înlocuit cu unul rutier, iar la coada lacului a fost construit viaductul Poiana Largului, ce face legătura dinspre Vatra Dornei spre Târgu Neamţ şi Piatra Neamţ. Valea Bistriţei, ca urmare a amenajărilor hidroelectrice, a devenit o importantă zonă turistică, atât prin potenţialul propriu ca şi a posibilităţilor de pătrundere în zonele montane din vecinătate.

marți, 17 martie 2009


CODRUL, FRATE CU ROMÂNUL ?
Cronicile spun că, pe vremea lui Burebista, 90% din actualul teritoriu al României era acoperit de păduri. Acum, după mai bine de două milenii, „codrul, frate cu românul”, ne mai este frate doar în proporţie de 25 %. Vă invit să citiţi mesajul unui mare „anonim”, mesaj rostit nu mai departe de acum 69 de ani, pe 14 februarie 1937, chiar de „Ziua îndrăgostiţilor”... Poate că, într-o zi, datorită acestei coincidenţe, îl vom putea cinsti şi altfel pe Sfântul Valentin. Ce ziceţi ?
------------------------------------------------------------
“Despădurirea merge mână în mână cu decadenţa popoarelor” După ce, în urma unei lupte îndelungi, a câştigat terenul şi a liniştit pământul, pădurea se păstrează pe poziţia cucerită împotriva omului. Acesta, în lăcomia, în neştiinţa sa o poate desfiinţa, dezlănţuind din nou războiul între pământ şi forţele eroziunii, dărâmându-şi astfel temelia propriei sale existenţe. Întotdeauna firea a întins omului ramura de măslin, dar acesta, spre nefericirea sa, n-a ştiut să o primească şi să o păstreze. Şi întotdeauna pedeapsa a fost amară. Căci ce altă explicaţie poate să aibă faptul că pământul podgoriei noastre ne fuge de sub picioare, că inundaţiile devin din ce în ce mai frecvente şi mai primejdioase, că pământul se scufundă şi că noroiul şi nisipul munţilor schimbă cursul apelor şi împotmoleşte gurile Dunării. Ce altă interpretare pot să aibă coastele goale, ţinuturile pustii, sălbatice din bazinul Mediteranei. Pădurea, odată distrusă de tulburările provocate de intervenţiunile nepricepute ale omului, numai cu greu se poate reface. Vegetaţia forestieră trebuie să bată din nou drumul de milenii, să se războiască mii de ani cu eroziunea, pentru ca să poată recâştiga poziţia odată pierdută. Cei ce lucrează cu forţele naturii ştiu că un echilibru odată rupt, numai cu greu şi foarte târziu se poate restabili. Despădurirea merge mână în mână cu decadenţa popoarelor ce au desăvârşit-o. MARIN DRĂCEA

,,Consideraţiuni asupra domeniului forestier al României” Conferinţă ţinută sub auspiciile Ateneului Român, la 14 februarie 1937

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comentarii